cu Yanelys Nuñez Leyva – 17 februarie 2021 / h 13:00
În ultimele zile petrecute la Havana, l-am vizitat pe curatorul și cercetătorul Yanelys Nuñez Leyva, unul dintre principalii organizatori ai #00Bienal de la Habana. Mama ei ne-a făcut o cafea tare și dulce, ca în Cuba. La scurt timp, ni s-a alăturat artistul Luis Manuel Otero Alcántara, cealaltă personalitate centrală a bienalei. Împreună, ei au intemeiat Museo de la Disidencia en Cuba (Muzeul Dizidenței în Cuba), care repune în context conceptul de ”dizidență”. Am mâncat fructe, salam cu pâine și am băut apă rece (nu rom) în timp ce discutam despre evenimentul care tocmai se încheiase. Nuñez Leyva ar fi trebuit să fie unul dintre artiștii ediției 2020 a Homefest-ului. Dar a fost imposibil, nu doar din cauza pandemiei ci și pentru că ea se află în Spania acum, unde a cerut azil politic.
Jean-Lorin Sterian: Ce produce El Museo de la Disidencia en Cuba (MDC) și în ce context a fost el constituit?
Yanelys Nuñez Leyva: Confruntați cu necesitatea pluralismului politic în țară, urmărind generarea unui spațiu pentru dezbatere, creație și incluziune, #00Bienal de la Havana sau Artistas Cubanas en contra del Decreto 349 (Artiști cubanezi contra Decretului 349), MDC au organizat acțiuni, evenimente și campanii care puneau împreună activismul și arta, inclusiv #00Bienal de la Havana sau Artistas Cubanas en contra del Decreto 349. Toată scena artei cubaneze de pe insulă este subordonată guvernului. Aceasta a creat un mediu dominat de apatie și frică, un model care se repetă în continuu. Totuși, în exteriorul acestui circuit există și proiecte de emancipare, precum Espacio Aglutinador (Spațiu de Aglutinare), el Movimiento Omni Zona Franca (Mișcarea Zona Liberă Omni), El Festival de Rap de Alamar (Festivalul de Rap Alamar), La Peña de Jucaro Martiano (Durerea lui Jucaro Martiano), între altele. Aceste mișcări caută să motiveze, să reunească și să organizeze interesele estetice și preocupările politice.
J-L S: Cum ai ales spațiile unde a avut loc bienala?
YNL: Am lansat un apel deschis pe social media, prin e-mail și prin conversații directe cu prietenii; artiști care dețineau deja spații dedicate evenimentelor. Unele dintre aceste spații erau mult mai experimentate, cum ar fi Espacio Aglutinador și Riera Estudio. Cu ocazia bienalei, au fost inaugurate și câteva spații noi, cum ar fi proiectul En La Cama con Nonardo (În Pat cu Nonardo) în Marianao, sau Bloque del Este (Blocul Paștelui), curatoriat de Iris Ruiz și Amaury Pacheco. ”Toată scena artei cubaneze de pe insulă este subordonată guvernului. Aceasta a creat un mediu dominat de apatie și frică, un model care se repetă în continuu.”
Pe lângă rețelele sociale, bienala s-a răspândit pe mai multe platforme, în studiouri ale artiștilor, în spații domestice și spații publice. Unele dintre spațiile fizice (studiouri sau case) care au participat la bienală au fost Yobatard Studio, Samuel Riera Estudio, Walfrido Valera Estudio, MUD Fundations (Miami, SUA) Galeria El Circulo, El Bloque del Este Proiect (Alamar), Instituto de Artivisma Hanna Arendt ( INSTAR în Havana Vieja), El Museo del Arte Politicalmente Incomodo (Muzeul de Artă Inconfortabilă Politic), proiectele La Zanja (Plaja) și En la cama con Nonardo (În Pat cu Nonardo) în Marianao.
J-L S: Ce i-a motivat pe artiștii locali să participe la #00Bienal? De asemenea, ce i-a determinat pe ei să se extragă – folosesc aici expresia preferată a Yaniei Suarez, fost asociat al Solitude, care mi-a spus despre bienală?
YNL: Bienala Havanei, evenimentul oficial, are un impact major asupra scenei artistice; este momentul în care Havana ocupă locul central, când vin în vizită curatori, artiști, colecționari. Dar, când instituțiile organizatoare au anulat a XIII-a ediții, întreaga comunitate artistică s-a revoltat, pronunțându-se împotriva deciziei și au existat reacții de dizidență publică pe social media. Putem spune că #00Bienal a profitat de acest disconfort colectiv și individual pentru a atrage artiști locali. Dar acesta a fost numai începutul, căci reacția imediată a guvernului a fost împotriva evenimentului iar unii dintre oamenii care fuseseră de acord să participe s-au răzgândit pentru că se temeau. Primul pas a fost să înregistrăm mai multe interviuri video prin care să motivăm participanții oferindu-le vizibilitate. Apoi, am primit sprijin de la personalități importante precum Tania Bruguera, Coco Fusco, Gerardo Mosquera, Ernesto Oroza, printre alții, ceea ce a determinat alți artiști să ni se alăture.
J-L S: A câștigat vreunul dintre artiști bani din munca expusă la bienală?
YNL: Puțini artiști au reușit să vândă din lucrările lor dar noi nu am înregistrat aceste date, deoarece noi am fost organizatori. Dacă vreun artist a vândut ceva, s-a întâmplat fără niciun intermediar.
J-L S: Ce a însemnat pentru tine experiența organizării de evenimente în case, apartamente și studiouri, în loc de spații de expoziție formale?
YNL: Când am început să organizăm proiectul 00Bienal, aveam deja patru ani de experiență în domeniu, într-o galerie guvernamentală numită Espacio Abierto (Spațiu Deschis). Acest lucru mi-a dat mai multe instrumente înainte de a începe vreun proiect. Nu există resurse în instituții și totul trebuie organizat cu prieteni și colegi. Când am devenit artist independent, s-au produs niște schimbări. În primul rând, aveam libertate absolută dar, în același timp, aparatul de cenzură se apropia mult mai mult de mine doar pentru faptul că eram artist independent. Cu toate acestea, problema autogestionării se repeta și creștea. Pentru mine, #00Bienal a fost o experiență de mare intensitate. A fost o provocare să lucrez cu un număr atât de mare de artiști, dar cu minimum de personal și cu mijloace minime. Un astfel de proiect are mult potențial, înafară de posibilitatea de a întâlni oameni care concep arta în același mod ca tine.
J-L S: Crezi că spațiul domestic a influențat spectacolele bienalei sau reprezentațiile? Cum anume?
YNL: Fără îndoială, expunerea în spații domestice avea caracterstici speciale și, în unele cazuri, spațiul a influențat selectarea lucrărilor sau a spectacolelor. De pildă, proiectul colectiv curatoriat de Katherine Bisquet a acoperit nu doar spațiul interior al casei ci a și intervenit în spațiile din jur, unde erau multe tufișuri și mulți copaci, sau sapțiile pe unde merg vecinii de obicei. În acest caz, a fost un proiect gândit pentru spațiu. În alte cazuri, noi am făcut un curatoriat mai puțin amplu, cu lucrări pe care ni le trimiseseră artiști străini.
J-L S: Ce poți spune despre publicul bienalei? Locațiile voastre erau deschise unui public mai larg decât cel pe care l-ar fi atras galeriile, muzeele sau alte spații oficiale?
”Nu există resurse în instituții și totul trebuie organizat cu prieteni și colegi.”
YNL: Noi suntem mulțumiți cu publicul de la #00Bienal dar, desigur, dacă am fi avut tot sprijinul guvernului, atunci ar fi venit mai mulți oameni. Nu doar pentru că guvernul are monopolul mijloacelor de comunicare în masă ci pentru că oamenilor nu le-ar fi fost frică să vină. Guvernului cubanez a acționat prin intimidare și instituțiile oficiale erau obligate respingă public acțiunea noastră. Nu aveau voie nici măcar să dea like-uri vreunei postări ale noastre pe Facebook.
J-L S: Mi se pare că, la expozițiile și reprezentațiile din #00Bineal ținute în case, veneau și vecinii, cărora le plăcea. Ce părere ai despre asta?
YNL: Interacțiunea cu vecinii era mai intensă în unele spații decât în altele deoarece, așa cum am spus, poliția amenința vecinii din fiecare communitate în care aveam spectacole. Totuși, cred că se crea empatie, colaborare și comunicare mult mai mult acolo unde comunitatea era mai puternică și oamenii îi cunoșteau pe cei care participau.
J-L S: În Havana sunt populare evenimentele culturale desfășurate acasă? Sunt ele un simptom / un semn de reziliență?
YNL: Există câteva exemple în istoria artei cubaneze de după triumful revoluției, pentru că fiecare dintre cei pe care guvernul îi marginalizase a fost nevoit să apeleze la resursele pe care le avea la dispoziție (casa lui sau casa unui prieten). Și nu vorbesc doar despre case convertite în galerii, așa cum este Espacio Aglutinador, sau Cristo Salvador Galería; ci, mai degrabă, despre o artă făcută pentru comunitatea domestică, așa cum este Omni Zona Franca.
J-L S: Cum se manifetă în Cuba cultura alternativă, în care tu ești o parte activă? Încotro se îndreaptă ea?
YNL: Nu știu ce ar trebui să răspund la întrebarea asta. Cred că drumul principal pe care merg proiectele alternative acum este rezistența. Ele apără dreptul la existență. Din nefericire – pentru că, deși dezvoltarea nu te încetinește, ea te încetinește.
J-L S: Cum ați reușit să finanțați bienala?
YNL: În primul rând, niciunul dintre organizatorii #00Bienal nu a fost plătit. Pe urmă, putem spune că am făcut o campanie de strângere de fonduri online, pe gofundme. De asemenea, am primit o donație de 3800 cup de la artistul cubanez Reyner Levya Novo și, desigur, am adăugat fonduri proprii, așa încât întreaga producție să aibă succes.
J-L S: Ce posibilități are un artist, care nu e membru al Uniunii de Creație oficiale, pentru a trăi din arta lui?
YNL: Aș spune că posibilitățile sunt strâns legate de ambiția artistului. Există unii artiști care nu fac parte din circuitul oficial din motive politice. Uneori este o decizie personală, estetică; alteori, ei sunt pur și simplu marginalizați. Această chestiune este condiționată și de un alt aspect: ce înseamnă să trăiești din arta ta? Să călătorești? Să expui în muzee de vârf? Tania Bruguera este artist internațional, dar ea nu poate expune în Cuba. Nu i se permite nici măcar să intre într-o expoziție ca simplu vizitator. Este altceva în cazul lui Luis Manuel Otero, artist și principalul coordonator al #00Bienal: el este pus sub interdicția de a părăsi țara, e arestat mereu, fără motiv, iar casa lui este într-o stare foarte proastă. Trăiește din arta lui? Da! Așa cum vrea el? Nu. La el, procesul de creație se manifestă prin rezistență și acesta e felul lui de a trăi, deoarece guvernul i-l impune prin toată cenzura și prin mijloacele de represiune.
J-L S: Cât de importantaă a fost prezența artiștilor străini la #00Bienal?
YNL: Lucrul cu artiști străini ne-a permis să întâlnim oameni care trăiesc arta la fel ca noi. Acesta ne-a dat o motivație puternică și speranță. Pe de altă parte, trebuie să o spunem, cubanezul este impresionat de tot ceea ce este străin și crede că peste hotare există un pic de „adevăr”. Cine știe, poate pentru că suntem o insulă sau poate pentru că suntem izolați. Așa am reușit să ne reunim și să implicăm mai mulți cubanezi. Prezența publicului din străinătate și a unor artiști străini ne-a ajutat, de asemenea, să obținem mai multă protecție. Guvernul cubanez se gândește de două ori înainte de a se lansa într-o situație arbitrară împotriva unui străin. Nu în ideea respectării drepturilor omului ci, mai degrabă, pentru a salva aparențele, pentru a nu-și strica imaginea internațională.
” Ce înseamnă să trăiești din arta ta? Să călătorești? Să expui în muzee de vârf? Tania Bruguera este artist internațional, dar ea nu poate expune în Cuba. Nu i se permite nici măcar să pășească într-o expoziție ca vizitator.”
J-L S: În ce măsură #00Bienal a schimbat sau a influențat scena locală a artei?
YNL: În primul rând, ea a devenit un bun punct de referință pentru inițiativa independentă din Cuba. Într-o oarecare măsură, am ajutat la eliminarea fricii, ceea ce ne motivează zi de zi în alte proiecte, și am reușit să creăm diverse experiențe estetice și politice, iar asta e ceva ce multe instituții culturale nu își pot permite din cauza cenzurii.
J-L S: Cum a influențat #00Bienal viața ta și a lui Luis Manuel, viața celorlalți organizatori și colaboratori?
YNL: Pentru mine, personal, impactul a fost imens. În momentul de față, eu am cerut azil politic în Spania împreună cu Nonardo Perea. Luis Manuel Otero, Amaury Pacheco și Iris Ruiz sunt plasați sub interdicția părăsire a țării. Italo Exposito și Luis Trapaga au fost excluși din Registrul de Creație – singura cale legală pe care îți poți vinde lucrările – ca artiști. Lui Coco Fusco i s-a interzis să se întoarcă în Cuba. Jenifer Acuna și Alejandro Barreras au primit amenințări în timpul evenimentului nostru pentru a nu mai participa și, chiar acum, ei cer azil politic.
J-L S: După #00Bienal, s-au întâmplat multe lucruri. Guvernul a dat un decret, Decretul 349, care interzice orice producție culturală independentă, sub sancțiune de confiscare a mijloacelor și sancține de amenzi pentru cazuri de infracțiune.
YNL: : #00Bienal ne-a dat aripi pentru că ne-a motivat să ne manifestăm talentul. Dar a dat aripi și guvernului cubanez, adâncind oprimarea.
J-L S: Ce înseamnă acasă, în acest moment al vieții tale?
YNL: Acum, eu îmi caut acasă al meu, dar el este un loc înăuntrul meu. Descopăr un sistem economic și politic, cel capitalist, pe care nu îl înțeleg și în care văd multe erori. Așadar, sunt în căutare și nu știu dacă sau când voi găsi. Deocamdată, încerc să găsesc moduri feministe de a locui în această lume.
J-L S: Care e pasul următor pentru un alt mare eveniment artistic după Decretul 349?
YNL: Pregătim a doua ediție a #00Bienal. Am fost nevoiți să ne schimbăm strategia. Am redus numărul de participanți și am făcut un plan de răspuns rapid pentru cazul în care unul dintre organizatori ar fi arestat. Trebuie să continuăm. Altfel, #00Bienal va fi doar un alt capitol în istoria artei cubaneze, fără impact major.
J-L S: Majoritatea celor de stânga cred că în Cuba oamenii trăiesc într-o societate utopică. Cum vezi această credință?
YNL: Cine crede că așa ceva este iresponsabil. Speranțele tale utopice nu ți le poți atașa unor contexte străine despre care nu știi nimic. Această hrănire a idolilor și a fanteziilor ar trebui să se oprească odată pentru totdeauna. Aceste convingeri mă supără, mă întristează foarte mult, deoarece ele alimentează mentalitățile care mențin guvernul cubanez la putere.
Yanelys Nuñez Leyva a absolvit istoria artei la Facultatea de Arte și Litere, Universitatea Havana. Și-a finalizat studiile în 2012 și a început cariera curatorială în Galeria Espacio Abierto, Havana, Cuba. Împreună cu artistul Luis Manuel Otero Alcantara, a înființat Museo de la Disidencia en Cuba (Muzeul Dizidenței din Cuba) (MDC), un spațiu cultural de tranzit, un blog, o arhivă etc. MDC s-a deschis în cadrul Programului de Rezidențe El Ranchita -AECID – Artista X Artista (1 martie – 15 aprilie 2016) Madrid. http://museodeladisidenciaencuba.org/. Muzeul Dizidenței din Cuba a primit, în 2018, premiul anual Index on Censorship (Indexul Cenzurii) pentru Libertatea de Expresie, împreună cu o bursă de rezidență în cercetare artistică la Londra. Nuñez Leyva a făcut parte din echipa de curatori a #00Bienal de la Habana, eveniment organizat ca reacție la decizia eronată a Ministerului Culturii de a anula a XIII-a ediție a Bienalei oficiale. Acest eveniment independent a avut loc pe rețelele sociale, în spațiile publice și studiourile artiștilor, pe care le-a transformat în spații de expoziție. El a avut loc între 5 și 15 mai 2018, cu participarea a peste 170 de artiști din țări ca Spania, România, Columbia, Mexic, Brazilia, Venezuela, Ucraina, Statele Unite și Cuba.
video aici
