cu Lara Romero și Italo Exposito Lo Giudice – 27 noiembrie 2018 / h 13:07
Era ora douăsprezece când, după multe zile de amânări și ezitări, m-am hotărât să intru pe site-ul unei companii low-cost din Germania. Face clic! și-mi dispar 580 de euro din cont. Mi-a luat ceva timp să adorm. Pe cerul minții mele, un avion trăgea un banner pe care scria Pleci în Cuba! Am reușit să adorm și, ghici ce, când mi-am verificat mail-urile dimineață, zborul mi se confirmase. Urma să dau un spectacol la #00 Habana Bienal, prima bienală de artă organizată de artiști independenți și nu de Ministerul Culturii ca în anii precedenți. Am ajuns în Havana la începutul lui mai 2018, Evenimentele bienalei au avut loc în toate cartierele Havanei dar, în a șaptea zi, s-au ținut în Vedado, districtul unde am locuit o lună de zile. Mi-a luat trei minute să ies din casa lui Italo, gazda mea. Așa am descoperit Yo Soy Quel El Que Soy, o casă care nu arată ca nimic altceva din Havana, oraș care are oricum o arhitectură uimitoare. Cea mai apropiată comparație ar fi clădirea Muzeului Hundertwasser din Viena. Italo Exposito Lo Giudice și partenera lui, Lara Romero, creau și trăiau în acest loc magic. Faptul că și-au pus casa-galerie la dispoziția Bienalei #00 le-a atras la represalii și sancțiuni din partea guvernului. Dar, seara în care am ajuns acolo a fost veselă, îmbibată cu artă, muzică, rom și oameni încântători.

Jean-Lorin Sterian: Când ai deschis galeria?
Lara Romero & Italo Exposito Lo Giudice: Prima expoziție s-a deschis în decembrie 2008.
J-LS: Cum arăta viața ta atunci când ai început totul?
LR & IE: Am inaugurat prima expoziție imediat după ce am terminat de transformat ceea ce fusese doar atelierul meu de acasă pe care îl foloseam și pentru expoziție. Dar procesul s-a întrerupt timp de doi ani iar etapa actuală a demarat acum patru ani sub numele „Yo Soy El Que Soy” – asta include toată remodelarea iar arhitectura actuală a spațiului este încă în curs de execuție. Această etapă este, mai ales, rezultatul vieții mele de cuplu cu Lara Romero. E un proiect comun; realizarea lui a fost și este un efort comun. De asemenea, a fost esențială munca artistului ecuadorian Boris Vallejo și a lui Gabriel Coto.
J-LS: De ce ați făcut-o?
LR & IE: Credeam în munca noastră și aveam nevoie de un loc care să nu trădeze pentru alte interese, un loc unde să ne putem experimenta creativitatea și arta în modul cel mai autentic și permanent. Această căsuță, pe care au păstrat-o câteva generații din familia mea, a devenit acel loc ideal.
J-LS: Care era contextul politic?
LR & IE: Lăsam în urmă vremurile lui Hugo Chávez, care a marcat situația politico-economică cubaneză timp de aproape 15 ani prin sprijinul pe care l-a dat guvernului cubanez în 1998. Erau vremuri de o anumită stabilitate economică, când încă aveam sărăcie dar existau și câteva posibilități de dezvoltare individuală. Această dezvoltare individuală își găsea un loc în eforturile președintelui american Barack Obama de a se apropia de Cuba și de a o înțelege. Inițiativele private au înflorit, încurajate de aceste politici, dar apoi s-au prăbușit distrugând toate acele eforturi. Azi, suntem sub același mandat. Oamenii se schimbă dar politica este aceeași, prudentă și cu minim de inițiativă, în timp ce noi suntem asfixiați mai crunt ca niciodată de cea mai puternică țară de pe pământ (SUA).
”Lăsam în urmă vremurile lui Hugo Chávez, care a marcat situația politico-economică cubaneză timp de aproape 15 ani prin sprijinul pe care l-a dat guvernului cubanez în 1998. Erau vremuri de o anumită stabilitate economică, când încă aveam sărăcie dar existau și câteva posibilități de dezvoltare individuală.”
J-LS: Guvernul interferează cu proiectul vostru?
LR & IE: Da, de câteva ori și aproape de la început, dar niciodată nu au întrerupt vreo activitate.
J-LS: V-au pus obstacole?
LR & IE: Nu, până la Bienala #00 de anul ăsta. M-au amendat pentru că am făcut o expoziție în cadrul acestui eveniment și m-au scos din Registrul Creatorilor (ceea ce înseamnă că nu-mi mai pot comercializa lucrările de artă în Cuba) dar activitatea s-a putut face, și ea a fost cea mai vizitată până acum.
J-LS: Cât de des organizezi evenimente acasa?
LR & IE: Depinde de an. În ultimii ani, am făcut cam o activitate pe lună.
J-LS: Cât de mult vi s-a schimbat viața de când ați deschis galeria?
LR & IE: Ne-a afectat un pic intimitatea casei dar trebuie să recunosc că nu ne deranjează prea mult fiindcă o luăm ca pe o contribuție socială la comunitate și ăsta e stilul de viață pe care l-am ales noi. Locuim în galerie. Ea este casa noastră și studioul nostru, deschis publicului 24 din 24.
J-LS: Cum au reacționat oamenii? Dar străinii?
LR & IE: Feedback-ul a fost întotdeauna pozitiv, de la tot felul de oameni. Indiferent de naționalitate, sex, religie, rasă, vârstă. Este cea mai bună parte a acestei experiențe.
J-LS: Ce fel de artă expui în galerie? Ce s-a schimbat în viața voastră de când v-ați transformat casa în galerie?
LR & IE: În galerie, avem expoziție permanentă de pictură în ulei, sculptură (marmură, teracotă, rădăcini) și arhitectură. Galeria este o operă de artă în sine. Casa am ridicat-o numai prin reciclare și refolosire, aproape de la fundație până la acoperiș. Când organizăm evenimente, avem și muzică, poezie, spectacole și orice formă de manifestare artistică. Ele îmbogățesc spațiul; galeria este hrănită de artiști, artiști din galerie. Nu e o galerie în cel mai convențional sens al cuvântului. Nu a încetat niciodată să fie casa noastră și locul unde lucrăm. Facem vernisaje dedicate, și pregătim anume locul pentru că vin mulți oameni. În restul timpului, spațiul este un Open Studio pentru oricine intră; chiar și așa, viețile noastre sunt încă destul de liniștite.
”Casa am ridicat-o numai prin reciclare și refolosire, aproape de la fundație până la acoperiș. Când organizăm evenimente, avem și muzică, poezie, spectacole și orice formă de manifestare artistică. Ele îmbogățesc spațiul; galeria este hrănită de artiști, artiști din galerie.”
J-LS: Lucrezi cu curatori?
LR & IE: Până acum, nu. Eu am lucrat cu curatori în alte galerii, ca artist invitat.
J-LS: Ți-ai prezentat și propriile lucrări?
LR & IE: Da.
J-LS: Cum promovezi evenimentele?
LR & IE: Sun câțiva prieteni și fiecare artist se folosește de mijloacele pe care le are. Până la urmă, suntem mulți când ne întâlnim. Telefonul și Facebook sunt cele mai folosite.
J-LS: Câți oameni vă vin, de obicei?
LR & IE: Între 40 și 70 de persoane, în mod normal. Au fost evenimente ca #00 Habana Bienal, când au venit peste 70 de oameni.
J-LS: Cum ai descrie casa ta în trei cuvinte?
LR & IE: O palmă de pământ de care trebuie să ai grijă. Pământ, ai, grijă.
J-LS: Cât de importantă este socializarea la întâlnirile voastre? Este arta este un pretext de socializare?
LR & IE: În cazul ăsta, arta e motivul socializării; ne întâlnim ca să ascultăm și să vedem expresia artistică a oricăruia doritor să o facă.
J-LS: Vecinii fac parte din publicul tău?
LR & IE: Puțini vecini vin la activități, dar ei sunt întotdeauna legați de ceea ce fac eu, într-un fel sau altul.
J-LS: Care e cel mai bun lucru pe care ți l-a adus galeria?
LR & IE: Bucuria împărtășită, libertatea exprimată, comuniunea într-un spirit universal, dincolo de experiențele personale, dincolo de rasă, religie, dincolo de poziția politică, de sex, profesie sau vârstă. Partajarea este cel mai bun lucru pe care mi l-a adus această experiență, partajare totală. Nu am ce să cer mai mult de atât.
J-LS: Ai auzit despre alte inițiative similare?
LR & IE: Da, alte inițiative independente în Havana: Espacio Aglutinador, Coco Solo Social Club, Cristo Salvador Galería. Doar pentru a spune câteva unde am expus ca artist invitat.
J-LS: Ce inseamnă acasă pentru tine? LR & IE: Locul nostru pe lume.